13 Dec 2011

Diversitate gastronomica la universitate in Alba Iulia

Membrii Slow Food Alba Transilvania împreună cu 28 studenţi ai Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia au descoperit din tainele gustului apreciind virtuţile mâncării gătite încet. În cantina Universităţii, studenţii Facultăţii de Ştiinţe s-au întrecut în a-şi demonstra talentul de bucătar, dar nu a oricăror preparate, ci a celor gătite după reţete tradiţionale din judeţele lor de origine: Alba, Prahova, Constanţa, dar şi din Cricova - Republica Moldova.
Înainte de gustarea bunătăţilor pregătite cu entuziasm şi dedicaţie, fiecare participant şi-a prezentat mâncarea preparată prin muzică şi versuri, iar cea mai originală prezentare a fost premiată. O salată de crudităţi prezentată în ritmuri de hip-hop a câştigat sufragiile juriului.
La concursul „Cel mai gustos preparat Slow Food” premiul a revenit, după îndelungi deliberări, preparatului Grătar din piept de curcan marinat asezonat cu sos de afine şi cartofi natur.
Studenţii au participat şi la o activitate de educaţie a gustului, descoperind condimente şi ierburi aromate: boia dulce, seminţe de muştar şi coriandru, chimion, şofran, frunze de ţelină şi mărar. Au fost surprinşi în mod plăcut de gusturi pe care nu le cunoşteau şi de întrebuinţările condimentelor lăsând să se vadă limpede interesul pentru continuarea unor astfel de acţiuni Slow Food.




No comments:

Post a Comment